Desenul din parc

Se pare ca una zic ziua, si alta fac noaptea. Am zis sa mai echilibrez balanta cu un post mai... artistic. Initial era un text dar, cu mici retusuri, a iesit o poezioara simpluta. Sper sa va placa.



Sunt atat de lungi, sa plec cand ne certam
Si sunt atat de scurte, sa vin sa ne-mpacam

Sunt atat de reci, sa pot sa te-ncalzesc
Si sunt atat de calde, sa pot sa te iubesc

Sunt atat de moi, plimbandu-ma prin parul tau
Si sunt atat de tari, cand nu-ti mai sunt erou

Si sunt atat de-nalte, ca sa atingem luna
Si tot atat de joase, sa nu ne vada lumea

Sunt atat de triste, pe vremuri de furtuna
Si-atat de fericite, cand ne tinem de mana

Si sunt atat de-adanci, sa ne-ndesam visarea
Dar sunt atat de-nguste, nu-ncape supararea

Atat de mazgalite, ne poarta amintirea
Sunt bancile pe care, ne-am desenat iubirea.

Pauza

Insomniile mele n-or sa mai fie asa de productive ca pana acum, pentru o perioada de timp, datorita bacului. Tin pe aceasta cale sa le urez succes tuturor celor care dau bacul anul acesta.

Multa bafta!

Fobie

Cui nu-i plac filmele, piesele de teatru? Cine nu ar vrea sa fie actor? Eu as vrea. As vrea sa pot sa creez spectatorilor o anumita stare de spirit, sa-i fac sa ma iubeasca sau, din contra, sa ma urasca. Insa nu pot. Nu pot sa intru in pielea personajului pentru ca nu-mi place sa o parasesc pe a mea. Nu imi place sa fiu altcineva decat eu, nu-mi place sa ma comport in alt mod decat acela care ma caracterizeaza. Daca m-ai pune sa joc cred ca as fi cel mai prost actor.

Mie imi e frica de actori. Sunt foarte periculosi. Pentru mine toti arata ca si clovnii din filmele horror. Am constatat ca ei nu se alfa doar in spatele peretelui de sticla, inchisi intr-o cutie de plastic sau dincolo de cortina. Sunt foarte multi actori. Nu toti profeseaza in acest domeniu. Oricine poate fi un actor (mai putin cei ca mine), chiar si cel de langa tine.

Mie mi s-a intamplat asta. Nu e deloc placut ca cel de langa tine sa isi ascunda coarnele, fluturandu-si falsele aripi. Pot fi hiene cu chip de pisica. Te pot gadila placut cu mustatile pe gat, in timp ce cauta un loc potrivit unde sa-si infinga coltii. Iar tu sa nu ai nici o urma de banuiala. Nu e asa de rau pe cat pare, pentru ca tu nici nu-i observi coltii. Crunt e cand iti spun ca piesa s-a terminat. Ca totul a fost un film, o iluzie, o minciuna. Te loveste in plina figura, si te tranteste la pamant. Te zdruncina din toate incheieturile.

Si iti iau o parte din inima ta, din sufletul tau frant. Asta e Oscarul lor, premiul castigat pentru "munca" lor.

Doi straini

(va invit sa ascultati si melodia de mai jos)

O asteptam nerabdator ca de fiecare data sub umbra unui copac. O vad in departare, venind. Ceva imi pare schimbat la ea. Apropiindu-se, imi dau seama ce: nu avea aureola. Pentru prima data. Ciudat, de fiecare data intarzie cate zece minute, stand in fata oglinzii, sa se aranzeje minutios. O fi uitase sub perna. Pornim la plimbare. Privind-o mai atent constat cu stupuare mai multe schimbari: nu-si potrivise hainele prea bine, era machiata strident, nici parul nu era prea grozav. Toate astea imi sareau in ochi. Eu nu o stiam asa. Mana ei nu mai era asa de calda. Ochii erau la fel de frumosi, nu puteam sa nu-i recunosc. Deci era tot ea.
Discutia noastra are o desfasurare haotica. Nu ne intelegeam deloc. Vorbeam limbi diferite. Vocile noastre se amplificau usor capatand un ton tensionat. Cu fiecare pas pe care il faceam ne indepartam mai mult unul de altul. Deveniseram doi straini. Nu stiu cum, dar reusesc sa-i arunc o replica plina de rautate pe o tonalitate amplificata. M-a privit foarte uimita. Eu eram si mai uimit. Nu intelegeam cum de am rabufnit. De obicei sunt un tip calm, chiar daca suparat, nu-mi pierd cumpatul niciodata. Nu ma mai recunosteam. Deveneam si eu un strain. Totul era simetric. Parca in mijlocul nostru se afla o oglinda. A urmat o perioada de tacere. Nici un sunet, nici o vorba. Nu, n-o sa-mi mai cer iertare de data asta, nu merita. Ea trebuie sa-mi ceara scuze. Dar de unde? Priviri furioase de ambele parti. Inca nu constientizam ce se intampla. Dar vroiam sa sufere. Reusisem sa fac asta, dar in acelasi timp si eu eram la fel de afectat. Aruncam cu noroi unul in altul.

Am condus-o spre casa in aceeasi liniste ucigatoare. Gata, ii voi spune tot ce nu-mi convine, n-o sa mai inghit, n-o sa mai trec cu vederea. Eram hotarat sa-i citesc lista de nemultumiri. Insa o las pe ea prima sa-mi spuna ce nu-i convine la mine. A inceput sa-mi spuna cu o cursivitate aparte. Raman stupefiat: imi furase lista. Cuvant cu cuvant, fiecare virgula si fiecare punct. Ce mai puteam sa-i spun? A hotarat "sa lasam timpul sa decida". Eram ca doua picaturi de apa, si in acelasi timp doi straini.

Spre seara m-am dezmeticit. Mi-am dat ca tot ce faceam se reflecta asupra mea. Primeam ceea ce daruiam. Asa ca m-am decis sa-i raspund cu iubire, cu iertare. Asta era solutia. Caci orice as fi facut o iubeam, asta nu aveam cum sa nu constientizez.

Replica ei nu a fost nici pe departe cea la care ma asteptam. De ce? Pentru ca oglinda era prea murdara de noroi, prea manjita pentru a-mi respinge iubirea. Din ziua aceea nu-si mai gasise aureola. Cred ca o pierduse.

Solitudinea

"Esti singur numai atunci cand nu mai ai sa-ti spui nimic". Asa suna afirmatia lui Tudor Musatescu in "Scrieri", afirmatie intalnita in variantele de bac, afirmatie pe baza careia trebuie sa alcatuiesti un text argumentativ. Subiectul a fost rezolvat in timpul unei sedinte de pregatire la lb. romana. Iata ideile puse cap la cap si asezate in rama de catre profesoara...
Afirmatia lui Musatescu evidentiaza ideea ca omul este cu adevarat singur abia atunci cand nu mai are la ce sa aspire, la ce sa mediteze, nu mai are resurse de cunoastere. Solitudinea nu depinde de prezenta sau absenta unei persoane in cadrul colectivitatii, deoarece singuratatea este o stare pshihica emotionala si nu o masura fizica, palpabila. Astfel, exista foarte multe persoane care se simt singure chiar daca sunt prezente mereu in societate. Cand nu mai ai sa-ti spui nimic inseamna ca ai abandonat incercarea de a te cunoaste, de a te intelege ca individualitate umana, acesta fiind primul pas catre imposibilitatea de a comunica cu ceilalti si astfel primul pas catre singuratate. Omul ajunge la singuratate abia atunci cand se pierde pe sine.

Cu alte cuvinte singuratatea este legata numai de tine. Nu te poate scapa nimeni de solitudine, nimeni nu poate sa te ajute. Totul depinde numai de tine. Dar oare odata ajunsi sa fim singuri, mai avem puterea de a ne reveni, de a ne scutura? Cum poate fi invinsa si alungata singuratatea ascunsa pe fundul paharelor de bere baute impreuna cu prietenii?

Prietenul nocturn

Deja cand greierele urca pe scena lui cu miros de liliac si incepe sa cante, deja eu sunt in pat. Imi astept musafirul, care nu intarzie sa apara. E foarte punctual. Paseste timid si se aseaza in coltul ferestrei mele. E tacut, ca de obicei. In schimb stie sa asculte. Stie multe lucruri pe care nu le mai cunoaste nimeni decat eu. Incep sa-i povestesc. Fiecare framantare, fiecare gand, toate bucuriile si toate tristetile. Ii cer pareri, sfaturi. Nu imi raspunde. Nu ma supar. Sunt chiar fericit, e greu sa gasesti pe cineva care sa fie alaturi de tine in fiecare seara si sa-ti asculte povestile. Nu stiu cum face, dar cand sunt suparat imi alina suferinta. Uneori parca e umbrita, o parte din ea e intunecata. O fi avand si ea necazurile ei, insa nu vrea sa vorbeasca despre asta. Ziua urmatoare vine si mai suparata, dar dupa un timp isi recapata chipul luminat si albicios. Un caine morocanos isi ascute latratul suparat, trezit de discutia noastra. Vrea sa doarma. Dar nu, mai am multe de povestit. Odata m-a gasit dormind. Nu m-a trezit. Stiu insa ca a vegheat asupra mea toata noaptea. Caci, trezit dintr-un vis urat, s-a apropiat sa ma linisteasca si sa-mi alunge teama. Deseori ii povestesc despre Ea. De la un timp incepuse sa vina tot mai devreme, nerabdatoare parca sa auda vesti noi. I-am spus cand pleaca la culcare, in drumul ei sa treaca sa o viziteze. A doua zi mi-a vorbit pentru prima data. Mi-a spus ca e inconjurata de frumuseti gingase, insa nu se gandea ca exista una asa de stralucitoare cum e Ea.

Astazi sunt ingrijorat. Vreau sa ma culc devreme. Vreau sa adorm repede si sa nu deschid ochii decat orbit de soarele gelos. Toata ziua cerul a fost intunecat. I-am spus totusi greierului daca apare sa ma trezeasca.

Opinii

primele mele 3 posturi sunt pilot...daca v-au placut si doriti sa mai scriu anuntati-ma... nopti mai sunt destule, si foarte lungi.

sa aveti o zi superba